Cauta cazare in regim hotelier aproape de punctul tau de interes
Rezerva usor si rapid proprietatea care corespunde criteriilor tale
Poti numi acasa locul care iti ofera ceea ce acasa nu-ti lipseste
Craiova este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din partea de sud a țării, iar datorită dezvoltării sale din punct de vedere al infrastructurii și a turismului, în ultimii ani a devenit și unul dintre cele mai vizitate orașe din această parte a României. Situat în inima Olteniei, de numele orașului Craiova se leagă numele unor mari domnitori români, începând de la Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu sau Mihai Viteazul, ultimul fiind supranumit și „banul din Bănie”.
Craiova nu trăiește însă numai în umbra marilor sale personalități care s-au perindat pe aici. După cum spuneam, orașul este în plină dezvoltare, iar cu ajutorul fondurior europene vedem astăzi o infrastructură rutieră relativ bine pusă la punct, dar și investiții în zone rezidențiale sau de agrement. Dar, probabil că unul dintyre cele mai mediatizate obiective ale acestui oraș este noul stadion, care a fost deja gazda unor competiții sportive și artistice de anvergură.
Prin urmare, fie că intenționezi să mergi la Craiova pentru a-ți susține echipa favorită de fotbal, fie doar pentru a vizita obiectivele turistice din zonă, merită să-ți rezervi o noapte la unul dintre apartamentele oferite spre închiriere în regim hotelier de proprietarii din zonă. Aceasta în cazul în care ești însoțit sau dorești să mergi la Craiova împreună cu familia sau cu prietenii.
Dacă ești doar în trecere prin zona Olteniei și dorești să te odihnești după un drum lung, poți opta și pentru închirierea unei garsoniere la prețuri avantjoase pentru tine. Totul este în regim hotelier, în sensul că vei putea închiria o cameră, două sau trei pentru o zi sau o săptămână, în funcție de nevoile tale.